Traume, dureri si sinucideri – Reven Niaga

Eul liric destructureaza iubirea si o refuza, cu cat este mai intensa si generatoare de dureri ce vin din ancestral, sau cum ar spune Eminescu: … te iubeam cu ochi pagani/si plin de suferinti/ ce mi-i lasara din batrani/parintii din parinti/. Asadar, iubirea apartine inexistentului, intra in paradigma mortii, dainuind ca un blestem: In iad, de unde focuri groaznice ma ard/Sunt sacrificiul meu, iubirea mea. Si iarasi isi cladeste poeta iubirea ei himerica, imposibila: Dac-ai pleca, s-ar darama intreaga lume/Nici nu mai stiu daca ai fost real/, de aceea rosteste cu amaraciune: Din cea mai iubita fiinta/ am devenit blestem pe pamant/. Poeta Reven Niaga incearca sa se faca auzita de cititorii de poezie, caci trairile sunt sincere si izvorate dintr-o intamplare a fiintei cum ar spune marele Nichita.