sanG d’encre – Emilian-Galaicu Paun

Poeme alese de Al. Cistelecan n n …e un limbaj tare, salvific, menit macar sa cenzureze fatalitatea mortii, cea care-l cauta pe poet cu mana de moasa. Acesta e miezul iradiant – si inexorcizabil, de fapt – al poeziei lui Emilian Galaicu-Paun: coincidenta dintre nastere si moarte, inseparabilitatea, indistinctia lor. (…) Galaicu-Paun mizeaza pe o stihialitate dezlantuita a imaginarului, descarcat in ample tensiuni expresioniste in care revelatia are concretetea imediata a spasmului, iar spasmul are gramatica diafana – si atroce totodata – a misterului. Iese astfel o poezie de inalt voltaj si de ample convulsii – sau cutremure – atat ale fiintei, cat si ale limbajului; o poezie parca abia scapata din teroarea viziunii si care rasfrange in pagina o panica vag controlata a propriei furori imaginative. Caci poezia lui Emilian Galaicu-Paun dintr-o astfel de furoare cu fond romantic isi trage principiul vizionar si chiar reporturile de cotidian, insertiile brutale de real si inflamatiile sarcastice exprima la el o conditie de febra profetica; nu sunt simple transcriptii, ci inductii violente de angoase iar realul, oricat de imediat, se proiecteaza, de fapt, nu ca notatie, ci ca ipoteza si ipostaza imaginative, ca epifanii entropice. – Al. Cistelecan