Poeme in filigran – Alexandru Dumitru

Adept al unei rostiri simple, rarefiate, desfasurata in enunturi laconice, usor ermetice, hieratice, fanteziste, Alexandru Dumitru are orgolii de constructor de edificii necunoscute, care ii pot da sentimentul ca se afla in preajma misterului, dar cel mai adesea se lasa furat de jocurile inchipuirii si de dansul cuvintelor, sfielnic si uimit el insusi de spectacolul pe care l-a provocat, desi are momente cand denunta, singur si nesilit de nimeni, fantastica zgura a imaginatiei. Par niste miniaturi poemele sale lucrate atent, cu migala, pline de sugestii religioase, dar fara un acut sentiment religios, desi, la un moment dat, isi exprima dorinta de-a ramane curat si izbavit, ambitia lui fiind mai degraba aceea de caligraf al emotiei atinse de un fior naturist, dar fara a avea un ravasitor sentiment al naturii. Pe cat de transparente si senine, pe-atat de enigmatice, viziunile sale au ceva din inocenta privirii copilului rapit cu totul de miracolul firii… – Mircea Petean