Paradis – Radu Vancu

Un mitograf al Paradisului care lucreaza la o noua dogma antisperanta intr-un viitor pustiit de pandemie, dar care, in mod paradoxal, e prins in ghearele unei nostalgii nevindecabile a carei sursa este iubirea pierduta: cel mai dantesc scenariu cu putinta camuflat intr-un roman de literatura speculativa livresc pana-n maduva paginii. Un creier vechi prins intr-un corp nemuritor, personajul lui Radu Vancu practica un ketman al eternului prezent, fiind si un Ianus Bifrons blocat intre timpuri: unica lui samanta de autenticitate se regaseste in religia iubirii din trecut, pe cand inteligenta si eruditia ii sunt puse la munca in slujba religiei prezentului ce lupta impotriva sperantei. Un roman care mi-a amintit, prin ton, umor si inventivitate, de Simfonia itineranta a lui Emily St. John Mandel sau, daca mi-e permis, de un Mad Max intelectualizat care strabate lumea din Drumul lui Cormac McCarthy. O lume romaneasca, insa, dubla distopie! – Bogdan-Alexandru Stanescu