Opera poetica – Traian Stef

Cind a aparut Calatoria de ucenic (Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1993), am fost convins ca e vorba de ultimul optzecist, dar faptele au dovedit ca nu era deloc asa si rindurile optzecismului au continuat sa se ingroase cu alti intirziati. Toti acestia, cu Traian intre ei, au fost nevoiti sa debuteze cu un fel de antologie a celor scrise, riscindu-si unitatea volumelor. Dar daca in sens statistic Stef n-a fost ultimul, intr-un alt sens poate ramine si acum cu acest calificativ. Asta pentru ca debutul sau e un fel de vademecum optzecist, un rezumat de tendinte si formule, de parca Traian le-ar fi incercat pe toate pentru a ajunge la esenta decantata a optzecismului. (…) Sfiala sociala si excesul de bun-simt ale lui Traian Stef se vad si-n poemele lui, travestite intr-un fel de pietate evocativa si-ntr-o nostalgie fantasmatica; dar se vede de sub ele/alaturi de ele si transanta, deblocata total in volumele epigramatice, si doar dezvelita in cele in care reveria se incarca melancolic. Vizionarismul timid nu e si unul intimidat. – Al. Cistelecan