L’arquitectura de la llum. Arhitectura luminii – Antoni Clapes

Un arhitect al luminii n Ca orice bun poet, Antoni Clapes stie ca necesitatea care justifica poemul se afla de la bun inceput inclusa in pagina alba. Ca si cand totul ar depinde de scris – cum spune si mai bine un vers. Nu trebuie sa dovedesti legitimitatea poemului, deseori nici nu trebuie sa-l introduci cu cine stie ce ritual protocolar, dupa cum trebuie sa te feresti si de toate tentativele de a-l face mai explicit, mai mult de ceea ce el contine ca text. n n In cazul lui Clapes, lucrurile se complica oarecum, fiindca se simplifica la extrem. Din diversitatea lumii pe unde poezia poate sa-si impinga contactele si curiozitatea, pe el il intereseaza mult mai putine aspecte, doar cateva care penduleaza intre unii poli radicali: vorbire/tacere; absenta/prezenta; lumina si umbra; semn si doar iluzia lui; vizibilul si invizibilul; indicibilul si ceea ce poate fi (relativ) spus… adica Poemul; unul degrevat de elemente ornamentale de limbaj, densa materie adunata din cateva cuvinte pe foaia alba, stup de taceri, vrej de nauceala, variatie a unei linii ce ne parvine din intuneric si pare o prelungire a lui…zgarietura liniei trasate si intunericul din care provine.