Intoarcerea in timp – Ionel Teodoreanu

Pana mea trudeste deseori invecinat cu vasla lui Caron, luntrasul apei mortilor. El duce. Eu duc. Incerc sa nu mor, dandu-mi bataia inimii, din nou, copilariei, tineretii si acelora care s-au oglindit, chiar si o clipa numai, in fiinta mea de abur, umbra si lumina. De aceea, noaptea ma despart de drumul vietii inspre viitor, veghind la masa mea de lucru, aplecat asupra timpului. Alt vaz si alt auz incep odata cu lumina lampii, in afund de noapte si singuratate. Tot ce-a fost odinioara, iarasi e, cum bate din adanc de mare clopotul cetatii scufundate, cum cade din inalt de noapte steaua ce luci.