Dulaii – Zaharia Stancu

Rumanii se aduna in mijlocul satului, unde soseaua care coteste spre gara e mai larga si unde primaria se afla fata in fata cu scoala mica si darapanata, cu salita ingusta si cu o singura odaie mai mare, plina de banci facute candva, mai demult, din scanduri peste care n-a trecut ascutisul randelei. Femeile raman pe langa casa si-si framanta mainile de ingrijorare. Noi, copiii, stam pe langa rumani, ceva mai la o parte. Altadata ne-am fi jucat. Acum nu mai avem nicio pofta de joaca. Nici putere nu avem sa ne mai jucam. Ne multumim sa privim oamenii si sa-i ascultam. Mai bine nu i-am mai asculta, caci nimic care sa ne bucure nu spun. Ii ascultam totusi. Altceva nici n-am avea ce face. Pe ferestrele deschise ale scolii se aude glasul invatatoarei Berta Campeanu, care tine o lectie copiilor veniti la scoala: – Avem o tara mandra si frumoasa, cu munti inalti. – Zaharia Stancu, Dulaii