Doi pasi mai mici – Mihai Licu Ungureanu

Prima pagina alba, obisnuit este data criticului, un fief important. Sunt noul venit, ma indrept catre poarta. Nu stiu prea multe. Nu am cheia, ma folosesc de onestitatea prezentei. Nu pot alerga sa-mi aleg alte arme, as zice, tanar (?) poet, depasit de destinul primordial al profesiei, care dincolo de responsabilitate nu are loc pentru poezie, poate uneori numai de un anume consum intr-o transcendenta intamplatoare, rar cu rod. Dupa trecerea la pensie, ultimii zece ani m-au surprins. Terapia prin poezie ar putea sa-si arate una din fete. Recomand tuturor sa o faca, fie asta ultima reteta pe care o scriu. – Autorul