Deja Vu – Iulia-Florentina Paciurea

nAfara incepuse sa ploua incet si toate straluceau… soseaua, ferestrele, vopseaua de pe masini parea vie! Nu ma gandisem la umbrela si asteptam cuminte un taxi. Pe langa mine, pe trotuar, treceau zeci de oameni. Veseli, majoritatea foarte tineri, cu sau fara umbrela, fara sa simta ploaia, plini de planuri nu pentru o viata intreaga ci doar pentru noaptea aceasta, pentru clipa de acum! Vedeam bine in zambetele lor fugare si in pivirea lor jucausa ca tot ce conta era clipa de fata! Nu imi paruse ca seman deloc cu ei. Eu imi dorisem dintotdeauna o casa a mea, copii… o familie. Si totusi… astazi alesesem sa fiu ca ei! Eram ca ei! Cu un bagaj micut in mana, intr-un oras ce-l cunosteam prea putin, rupand o relatie buna, stabila, plina de viitor, eu ma simteam curajoasa. Ma simteam libera si puternica. Astazi ma confundam atat de bine cu viata fugara si nestatornica din Napoli.n