Baietii n-au voie sa planga – Gelu Diaconu

In inconstienta acelei perioade – fiindca aveam senzatia ca trupul mi-o ia inainte, cu vointa proprie, ignorand comenzile cerebrale – mi se parea ca nu mai pot scapa din turbionul acela al vietii care trecea violent prin mine. Schimbarile erau prea rapide, corpul devenise o sursa insatiabila de pofte si dorinte, carora nu le puteam face fata decat printr-un autoerotism vinovat si prin tot felul de excese. Voiam intr-adevar sa ies din mine, sa scap de viermele negru care-mi scurta noptile si care ma facea sa traiesc un perpetuu sentiment de culpabilitate. – Gelu Diaconu