Acum un film original Prime Video, de la autoarea bestsellerului internațional After, un fenomen editorial care s-a vândut în 35 de limbi și în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. O vară petrecută pe insula Mallorca îi va schimba viața definitiv… Când află că, pentru o vreme, va trebui să se mute împreună cu mama ei în Mallorca, Ry, o tânără de 22 ani, e hotărâtă ca în vara aceea să-și trăiască viața din plin. Așa încât, în pofida problemelor grave de sănătate cu care se confruntă și a mamei sale excesiv de protectoare, se îndrăgostește de Julián, un tânăr localnic enervant de fermecător. Iar cu fiecare zi pe care o petrec împreună, Julián reușește s-o scoată pe Ry din carapacea ei, antrenând-o în aventurile pe care și le-a dorit dintotdeauna. Însă vremea întoarcerii în America se apropie cu pași repezi, iar Ry trebuie să decidă dacă are curajul necesar pentru a-și urma în sfârșit inima și a trăi pentru ea însăși. Anna Todd îmbină armonios vulnerabilități, dorințe și visuri, creând personaje care-ți merg la suflet. – Colleen Hoover n Captivant, emoționant, romantic! Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2025. – Laura Pavlov, autoare de bestsellere USA Today Anna Todd surprinde cu măiestrie magia primei iubiri, a nopților de vară și a acelor momente care ne schimbă pentru totdeauna. – Brittainy Cherry, autoarea bestsellerului internațional Aerul pasiunii n n Traducere din limba engleză de Oana Dușmănescu.

Produse similare
De același autor: Anna Todd
Dupa ce ne-am certat
40,00 lei
Dupa ce ne-am indragostit
84,00 lei
Dupa ce am gasit fericirea
24,00 lei
Inainte de noi
24,00 lei
Nimic mai mult
19,50 lei
Dupa ce ne-am intalnit
63,00 lei
Nimic mai putin
17,50 lei
Ce mai intunecata luna
19,50 lei
Dupa ce ne-am certat
75,33 lei
Dupa ce ne-am indragostit
79,34 lei
Dupa ce am gasit fericirea
23,79 lei
Inainte de noi
45,20 lei
Nimic mai mult
20,61 lei
Cele mai stralucitoare stele
35,15 lei
Dupa ce am gasit fericirea
23,79 lei
Inainte de noi
45,20 lei




