nu e axiomă faptul că poezia iese mai curând din tristețe decât din jubilație și nici că versurile care nu te fac să zâmbeşti ar avea o valoare mai mare decât celelalte. dar este evident că acest volum își are sursa de energie într-o amărăciune profundă, nejucată, ce vine atât pe calea dragostei, cât şi pe cea a unui drum al cărui sens e când pierdut, când nedeterminat. poeme aspre, scrise apăsat și, totuşi, neîncrâncenat, ci cum grano salis datorat înțelegerii şi acceptării n propriei condiții. poate că de aici şi n geana de lumină ce conturează profilul n acestui poet valoros care este lorand pethő. – Robert Șerban
