De ce râzi, Daria? Destine din zilele noastre n n Visasem să ajung o arhitectă de renume unde erau aspiraţiile mele?! Mă simţeam ca aruncată într-un maidan cu cioburi, împrejmuit cu garduri înalte. Cum ajunsesem acolo?! Trebuia să scap, să mă înalţ peste ziduri, trebuia să zbor… dar nu ca o pasăre, dând din aripi până la stâlpul de vizavi. Trebuia să ajung până la stele şi chiar în alte galaxii… ca o rază de lumină… dincolo de mizeriile acestei planete, cu oamenii ei murdari, schilodiţi de vicii…
