Fata padurii. Oamenii, dragostea si povestile – Otilia Teposu

Cand era pe-atunci…, asa isi incepea Buna in fiecare seara povestea. Niciodata insa n-am apucat sa ascult sfarsitul vreuneia, care venea, probabil, mult dupa ce eu adormeam. Asa ca draga mea Buna mi-a dat, fara sa-si dea seama, cel mai de pret dar, povesti fara final, pe care sa le termin, dupa cum imi amintesc de acele vremuri sau dupa cum se potrivesc noptilor de iarna de acum. Povestile poarta numele unor femei care au existat in realitate si pe care dragostea le-a salvat de tavalugul unui destin liniar, comun. Nu intotdeauna ele au devenit personaje principale, dar m-au ajutat sa inteleg ca, precum sunt oamenii, si dragostea e de tare multe feluri… – Otilia Teposu