Arta fugii – Ioan Petru Culianu

La 1871, romanticul student vienez Eminescu era absorbit de vis, himerism, arhei, stiinte oculte, Ahasver, valul lui Isis, alchimie si astrologie. La 1971, romanticul student bucurestean Culianu a absorbit deja toata acea «lume» eminesciana, ii dubleaza pe Schopenhauer cu Jung, pe Kant cu Kierkegaard, pe Gautier cu Borges. C
5322
a si la Eminescu si Eliade, la Culianu, in prozele sale, nici o hermeneutica nu poate fi vreodata excesiva. La tot pasul apar simboluri policentrice, iar referintele se ramifica de la Casa Usher la Remember-ul matein, de la Cezara si Contes cruels la Novalis si – de ce nu? – la cromatica stralucitoare a mandalelor din epoca hippy a anilor ’60, cu extazele psihedelice. Nu va lasati scandalizati de atari trimiteri in timp, fiindca, dincolo de multimea si limpezimea simbologiei arhaic-romantice, prozele lui Culianu din anii 1967-1972 au subtextul fermecator de impregnat de acel extraordinar amestec de rock, indianistica, etno-melo-filozofie haiduceasca, magie, alcool, sincretism religios, extaze yogine sau de Kama-sutra, eruditie si senzualism ca la generatia ’27, plus frenezia comunitara a libertatii impartasite ce caracteriza tinara generatie din anii festivalului de la Woodstock – ori de la Clubul Arhitecturii bucurestene, anii Phoenix sau Sideral… – Dan C. Mihailescu