Intoarcerea la real – Stefan Melancu

Intoarcerea la real n n Intoarcerea la real ca o stare a timpului tarziu de acum cu ochii imbratisandu-te – pe tine creier al lucrurilor ramase-n tine si inima mareata uitand de sine leacul realului ce se risipeste e realul insusi spun trupului si picioarelor lungi ce il poarta si cuvintelor amutindu-si carnea fierbinte si norilor mei carora le cer ai mei sa fie – plouand cat o viata (azi la sfarsit de timp) cu ingeri imbatraniti si blanzi tacand in ei cu Dumnezeul lor cusut in aripi infrigurate cu lucrurile si fiintele toate intoarse in mii de unde din neunde cu iubita imparateasa iubindu-ma nelinistita (inima arsa!) cu mine subtiat si cu miros de pamant in gura de vant