Florin Mugur si poetica exasperarii – Xenia Negrea

Pe punctul de a fi complet uitat de un mediu cultural cum este cel de astazi, fara o miza reala, descumpanit, prabusit in mediocritate si agitat de curiozitati marunte, poetul Florin Mugur este, in sfarsit, subiectul unui studiu si inca al unuia exceptional, care l-ar fi aruncat in perplexitate pe acest intelectual de rasa, nevrotic, oripilat de nevoia de a iesi din casa si care si-a facut din anonimizare o politica de supravietuire. Autoarea a inteles nuantat starea de spirit a celui care, ca minoritar terorizat si fara speranta ce era, a crezut ca lumea se poate innoi sub flamura rosie pentru ca tot el dupa 1956, sa-si asume (precum multi alti intelectuali evrei de buna credinta) ratacirea si sa incerce, cu efort si pierderi de substanta umana – sa se smulga din ea. Poetul va ramane insa inspaimantat pentru totdeauna de istorie si de orice forma de schimbare, traind numai in umbra altora si efasandu-se prin orice mijloace. A invatat sa se dedubleze, sa se sinucida social – cum spunea adesea – si sa faca din sursa insasi a angoaselor sale – izvor de poezie, sublimandu-si schizoidia. – Eugen Negrici