Solilocvii – Vasile Burlui

Solilocvii n Cuvantul nu se arunca cum o piatra, n Cuvantul este o rostire in sobor, n Soptita mai intai pe langa vatra n Si incalzita-n suflet ca ogor. n El poate germina ca intr-o sera n Multiplicand apoi inflorescenta, n Contamineaza-n timp intreaga sfera n Si cheama-n dialog cu Providenta. n Nascut din arcul incordat al mintii n In suer slobozit ca o sageata, n Adeseori uimindu-ne Parintii – n Cuvantul incrustat in sfanta Carta. n Cu el ai sa lovesti ca si o arma n Suficienta lenesa sau ingamfarea, n Cum valul intr-o stanca sfarma n Atunci cand e-n furtuna marea. n ………… n n Dar ca samanta aruncata-n stanca n Striga-n zadar cand nu e perceput n lar zbuciumul si suferinta ta adanca n Reverbereaza-n tine gandul ce-a durut! n Atunci, dorind sa afli sincer dialog n Vorbesti cu tine insuti in surdina, n Rostind in soapta tainic monolog, n Cu diamantele pazite de lumina.